Mersin - Turcia - 2022

Din Cappadocia, am continuat traseul in Turcia spre Mersin. Urmatoarea oprire trebuia sa fie Anatalya, insa nu aveam cum sa ne ducem dintr-un singur drum, ar fi fost prea obositor. Pusesem eu pe harta sa vizitam in jurul orasului Mersin diverse pesteri si vai muntoase, insa pana la urma am decis ca meritam si o pauza, asa ca ne-am dus la plaja la Kiz Kalesi. Este un castel in apa, pe care l-am admirat de pe plaja, in timp ce ne odihneam la soare trupurile cam obosite. Se mai schimba planurile, trebuie sa acceptam cand nu mai putem si sa luam o bine-meritata pauza. 

Dupa ce ne-am balacit un pic si am inceput un pic de bronz, ni s-a facut foame. Era o terasa chiar la plaja acolo. Oamenii aia nu vorbeau engleza nici daca viata lor depindea de asta. Meniul era, desigur, in limba turca. Am incercat cu Google Translate, nu ne-am inteles. Am comandat dupa poze. A fost mega-extra bun - shaorma de pui, ceva aripioare de pui picante si miel. Si la urma, cea mai smechera inghetata turceasca din Univers. Si va rog sa ma credeti ca am mancat inghetata turceasca cat am stat acolo 2 saptamani, dar asta chiar a fost cea mai buna. Dumnezeu sau Allah sau cine o fi divinitatea suprema l-a sunat pe "inghetatarul-sef" de acolo si i-a dat reteta de cea mai buna inghetata turceasca, pe care ma bucur nespus ca am savurat-o. Multumesc, saru' mana pentru masa!

Intorsi in Mersin, copila nici nu a mai vrut sa auda de iesit prin oras. Asa ca am decis, de fapt a decis sotul umblator, sa mergem numai noi doi sa vedem Templul lui Appolo, vechiul port si faleza din Mersin. Hai sa ne facem numarul de pasi, zic, ca doar ne-am odihnit un pic la plaja, nu?!

Frumos oraselul, ne-a placut. Curat, linistit, am gasit si Templul, nu am gasit vechiul port, dar nu-i bai, ne-am bucurat de plimbare si de un apus superb. Si ne-am facut si pasii, ca drumul cu totul pana la portul negasit si inapoi la hotel a tot fost de vreo 6 km. Dar ce sunt 6 km cand noi oricum daduseram ceasurile peste cap in zilele dinainte?

Ne-am intors la hotel cu picioarele mai mult in buzunare, ca nu prea le mai simteam, ca sa ne pregatim sa o luam din loc a doua zi, catre binecunoscuta Antalya. Dar stati linistiti, ca ne-am oprit pe traseu, ca doar nu pui destinatia pe GPS si nu te opresti deloc pana la capat, nu, noi ne oprim, admiram, ne bucuram. Va povestesc. 

Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti! 

Cappadocia - zborul cu balonul

Cand am programat excursia in Turcia si mai ales am pus Cappadocia pe harta, am stiut ca trebuie sa includem si un zbor cu balonul. Sotul, mai putin doritor de zbor la inaltime, a zis PAS, asa ca am ajuns cu fiica mea in balon 😁. 

Am facut rezervare cu mult timp inainte sa plecam din tara, ca sa fiu sigura. Aveam 2 dimineti la dispozitie in care sa zburam, am ales-o, desigur, pe prima. In caz ca se intampla ceva, sa putem reprograma pentru a doua. Si s-a intamplat. Urma sa primesc confirmarea si detaliile preluarii de la hotel in ziua dinaintea zborului, pana in ora 15.30. Se facuse deja 17.30 si nimic. Scriu mesaje, trimit mail-uri. Intr-un final, pe la 7 seara, primesc mesaj ca nu se poate zbura maine dimineata, ca e vant. Sunt trista, incep sa ma panichez. Imi spun ca daca reprogramez nu mai am cum sa ma intorc la zborul de maine dimineata. Si nici nu imi pot garanta ca in urmatoarea zi se va zbura, va fi in functie de vreme. Bine, zic, hai sa reprogramam. Copila nu stia nimic, eu organizam totul in secret. 

A doua zi, desigur, s-a zburat. Am admirat zecile de baloane de pe terasa hotelului, caci treceau fix pe deasupra si le-am auzit imediat ce au inceput sa se ridice. 

Am simtit asa un gol in stomac ca nu suntem si noi acolo sus, dar stiam ca vom fi a doua zi. Ne-am umplut ziua cu vizitat o gramada de vai si asezari rupestre, am mancat bun si cam mult si spre seara iar au inceput emotiile. Pentru ca iar nu primeam nici un semn de la cei cu baloanele, iar imi era teama ca nu zburam a doua zi. Intr-un final, l-am rugat pe concierge-ul de la hotel sa sune la compania organizatoare si sa discute in limba lor sa ma zboare si pe mine cu balonul. And he did si apoi mi-a spus foarte mandru "I solved it!". Imi venea sa il pup de drag si de entuziasm. 

Trebuia sa ne trezim la 4, la 4.30 urma sa vina masina sa ne ia de la hotel. Eu am dormit vreo 2 ore, copila habar nu avea, deci a dormit super bine. Si cand m-am dus la ea sa o trezesc, tare s-a mai suparat pe mine. Eu ii pregatisem de seara toate hainele, numai sa se imbrace si sa pornim. Cu greu o trezesc, fara sa ii spun de ce, ii spun sa se imbrace, nici nu apucase sa isi puna tricoul ca suna de le receptie "Haideti, ca a venit masina!". Graba, panica.

"Hai mai repede, hai sa mergem! 

Unde mergem?! 

Lasa, ca vezi tu!

Da' tati de ce nu vine?!

Ca mergem numai noi 2, ca fetele!

Noaptea? Cat e ceasul? Vreau sa dorm!!!"

Am ajuns la masina, ne-am urcat, ne-am pornit la drum. Eu eram pe scaunul din fata, copila un rand mai in spate, deci nu prea puteam vorbi. Am ajuns la locul decolarii, era noapte, inca nu se vedea prea bine ce si cum. Dar si cand a vazut ea despre ce e vorba, cand s-a prins unde suntem si de ce suntem acolo, nu pot sa va explic bucurie si chitaiala si efectiv a ramas fara cuvinte. Gesticula in toate felurile, nu reusea sa scoata decat chitaieli de mare fericire si era toata numai un zambet. Asa tare m-am bucurat!! 

Zborul in sine, o bucurie. La un moment dat ne-a spus "soferul balonului" ca suntem la 800 m altitudine si apoi am mai urcat. Am trecut super aproape de conurile acelea stancoase, am traversat o sosea, am vazut de sus vaile pe care in zilele dinainte le vauseram de jos, am trecut peste Valea Lamailor si hiar mirosea a lamai, am ajuns aproape de Cetetea Uchisar, pe care am admirat-o in toata splendoarea ei. Am vazut rasaritul din balon si am baut sampanie la aterizare. Am simtit ca mi-am imbunatatit considerabil viata cu acest zbor. Sa fii acolo sus, sa vezi lumea in linistea diminetii, cand inca nu incepe agitatia si forfota, sa fii tu cu tine (chiar daca eram vreo 18-20 de oameni in balon) in linistea aceea perfecta, sunt foarte recunoscatoare ca am trait aceasta experienta unica. 

Las pozele sa va povesteasca aventura noastra. 

Nu pot sa spun decat "MULTUMESC!" A fost o experienta unica, pentru care sunt recunoascatoare. 

Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti! 

 

Cappadocia - 2022

Doamne, cate am de spus despre acest loc fantastic!

Inca de cand am intrat in acest teritoriu de vis, in masina se auzeau doar onomatopee: "Wow!! UUU!!  Ei!!! AAA!!!" Pentru ca nu aveam cuvinte, nu reuseam sa formam cuvinte, daraminte propozitii ca sa exprimam ce simteam. Este o alta lumea, un loc faurit special pentru a fi admirat. Cand creatorul lumii a avut un mega-moment de inspiratie, a creat acest taram de basm. Multumim si sunt vesinic recunoscatoare ca am ajuns pana aici sa vizitam si sa ne delectam. 

Am vizitat cam toate vaile care erau in zona: Love Valley, Monks Valley, Pigeons Valley, Fairies Chimnies Valley, biserici rupestre si case de oameni, Cetatea Uchisar si superbul oras Goreme, unde am si fost cazati. 

Si sa va spun despre Goreme - am stat intr-un hotel-pestera. Adica in conurile acelea stancoase maiestuoase si frumoase, oamenii acestia inventivi au sapat si au facut hoteluri. Nu stiu cum au ajuns sa detina acele formatiuni stancoase, astfel incat sa le poata transforma in hoteluri, restaurante etc, dar bine au facut. Asa de bine:

Am schimbat cazarea de multe ori pana sa raman la  aceasta, dar tare ne-a placut. Altfel, ceea ce ne bucura de fiecare data, mai ales daca "altfel" vine si cu "WOW!". Aveam o terasa super simpatica de unde vedeam baloanele la prima ora a diminetii. Eram la 3 minute de mers pe jos de locul unde apune soarele in cel mai frumos mod. Aici veneau oamenii din timp, sa isi aleaga un loc bun, sa se bucure de spectacolul soarelui. Era un fel de ritual, veneau turisti si localnici, special pentru a savura apusul. Am discutat la un moment dat cu cineva, care mi-a spus ca in locuri precum Cappadocia exista acest "cult al apusului", pe care oamenii il respecta cu smerenie si pentru care sunt recunoscatori. Las aici cateva imagini, pentru a intelege de ce am simtit recunostinta si mandrie si bucurie ca am putut trai aceasta experienta. 

Va las aici cateva imagini si din vaile vizitate si admirate si de care ne-am minunat extraordinar. 

Am mancat tocanita din aceea in vas de lut, a descoperit copila lamb chops, ca apoi sa manance obsesiv numai asta cateva zile bune, eu am continuat cu supa de linte, am mancat toate felurile de inghetata turceasca, cu si fara spectacol. 

Am iesit la 5 dimineata pe terasa si am stat cu ochii si gatul in sus pana nu mai puteam sa ma misc, pentru ca baloanele acelea sunt ceva absolut deosebit. Va povestesc in alta postare cat de deosebit a fost si pentru noi 😀. 

Goreme un oras superb, tot tinutul Cappadocia absolut minunat, un loc care cu siguranta este printre preferatele noastre din tot ce am vizitat pana in prezent. 

Gasite la una din multele vai vizitate. 

Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti! 

Lacul Tuz si Underground Cities - Turcia - 2022

Urmatoarea oprire in Turcia - Cappadocia. Drum lung si multe chestii de vizitat pana la destinatie. Citisem despre Lacul Tuz si initial fusese pe lista de vizitat, insa cum se incarcase cam tare traseul, am renuntat la el. Insa mergand noi asa, linistiti pe autostrada, am vazut acest peisaj absolut fantastic. 

Eu stiam ce este, sotului calator nu ii mai spusesem, ca m-am gandit ca nu are rost, daca tot nu il vizitam, copila oricum mergea unde o ducea masina. Dar cand am vazut de departe acest loc, sigur ca am reconfigurat imediat traseul si am mers sa il vedem de aproape. Doamne, cat ma bucur ca am facut asta. Las fotografiile sa va povesteasca, caci in cazul acesta, cuvintele chiar sunt de prisos. 

Am mers pe sare minute bune, pana nu ne mai vedeam unii cu ceilalti, ne-am fotografiat din toate unghiurile si in toate pozitiile, am gustat (normal ca am gustat!!!) sarea, ne-am luat suveniruri si ne-am felicitat ca am deviat de la traseul bine stabilit. 

Pe care l-am continuat apoi catre Kaymakli Undergound City. In Turcia sunt cele mai mari asezari subterane de vizitat (sau cel putin asa am citit eu). Nu am claustrofobie, insa nici nu sunt mare fana a vizitelor sub pamant. Dar nu ai cum sa ajungi in zona si sa ratezi aceste obiective?! Iata, aici suntem la Kaymakli si mai apoi la Derynkuiu:

A fost tare simpatic, cand explorand tunelurile acestor asezaminte de sub pamant, am auzit la un moment dat, in dulcele grai moldovenesc (don't get me wrong, ador dulcele grai moldovenesc, ca doar e si al meu): "Aici trebuie sa fi fost beciul, unde tineau vinul!". Nu ai cum sa nu ai nicio reactie la asa ceva. Pe de o parte ne-am amuzat, pe de alta parte ne-am bucurat sa auzim limba noastra in aceste locuri indepartate si super faine. 

Sa va spun ca la un moment dat ne-am ratacit?! Erau sageti care indicau traseul de vizitat, dar mai erau si tuneluri care nu stiam unde duc si in care am intrat cu lanterna de la telefon, caci era bezna din aia de nu conta daca aveai ochii inchisi sau deschisi, tot atat negru vedeai in fata ochilor. Si prin chicoteli si orbecaieli, am ajuns in final si la lumina. La propiu, adica am iesit inapoi pe traseul clasic de vizitat, luminat cu lumini, nu cu telefonul 😀. Foarte faine locurile acestea, interesanta experienta. 

Pana data viitoare viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti!