Cand am programat excursia in Turcia si mai ales am pus Cappadocia pe harta, am stiut ca trebuie sa includem si un zbor cu balonul. Sotul, mai putin doritor de zbor la inaltime, a zis PAS, asa ca am ajuns cu fiica mea in balon 😁.
Am facut rezervare cu mult timp inainte sa plecam din tara, ca sa fiu sigura. Aveam 2 dimineti la dispozitie in care sa zburam, am ales-o, desigur, pe prima. In caz ca se intampla ceva, sa putem reprograma pentru a doua. Si s-a intamplat. Urma sa primesc confirmarea si detaliile preluarii de la hotel in ziua dinaintea zborului, pana in ora 15.30. Se facuse deja 17.30 si nimic. Scriu mesaje, trimit mail-uri. Intr-un final, pe la 7 seara, primesc mesaj ca nu se poate zbura maine dimineata, ca e vant. Sunt trista, incep sa ma panichez. Imi spun ca daca reprogramez nu mai am cum sa ma intorc la zborul de maine dimineata. Si nici nu imi pot garanta ca in urmatoarea zi se va zbura, va fi in functie de vreme. Bine, zic, hai sa reprogramam. Copila nu stia nimic, eu organizam totul in secret.
A doua zi, desigur, s-a zburat. Am admirat zecile de baloane de pe terasa hotelului, caci treceau fix pe deasupra si le-am auzit imediat ce au inceput sa se ridice.
Am simtit asa un gol in stomac ca nu suntem si noi acolo sus, dar stiam ca vom fi a doua zi. Ne-am umplut ziua cu vizitat o gramada de vai si asezari rupestre, am mancat bun si cam mult si spre seara iar au inceput emotiile. Pentru ca iar nu primeam nici un semn de la cei cu baloanele, iar imi era teama ca nu zburam a doua zi. Intr-un final, l-am rugat pe concierge-ul de la hotel sa sune la compania organizatoare si sa discute in limba lor sa ma zboare si pe mine cu balonul. And he did si apoi mi-a spus foarte mandru "I solved it!". Imi venea sa il pup de drag si de entuziasm.
Trebuia sa ne trezim la 4, la 4.30 urma sa vina masina sa ne ia de la hotel. Eu am dormit vreo 2 ore, copila habar nu avea, deci a dormit super bine. Si cand m-am dus la ea sa o trezesc, tare s-a mai suparat pe mine. Eu ii pregatisem de seara toate hainele, numai sa se imbrace si sa pornim. Cu greu o trezesc, fara sa ii spun de ce, ii spun sa se imbrace, nici nu apucase sa isi puna tricoul ca suna de le receptie "Haideti, ca a venit masina!". Graba, panica.
"Hai mai repede, hai sa mergem!
Unde mergem?!
Lasa, ca vezi tu!
Da' tati de ce nu vine?!
Ca mergem numai noi 2, ca fetele!
Noaptea? Cat e ceasul? Vreau sa dorm!!!"
Am ajuns la masina, ne-am urcat, ne-am pornit la drum. Eu eram pe scaunul din fata, copila un rand mai in spate, deci nu prea puteam vorbi. Am ajuns la locul decolarii, era noapte, inca nu se vedea prea bine ce si cum. Dar si cand a vazut ea despre ce e vorba, cand s-a prins unde suntem si de ce suntem acolo, nu pot sa va explic bucurie si chitaiala si efectiv a ramas fara cuvinte. Gesticula in toate felurile, nu reusea sa scoata decat chitaieli de mare fericire si era toata numai un zambet. Asa tare m-am bucurat!!
Zborul in sine, o bucurie. La un moment dat ne-a spus "soferul balonului" ca suntem la 800 m altitudine si apoi am mai urcat. Am trecut super aproape de conurile acelea stancoase, am traversat o sosea, am vazut de sus vaile pe care in zilele dinainte le vauseram de jos, am trecut peste Valea Lamailor si hiar mirosea a lamai, am ajuns aproape de Cetetea Uchisar, pe care am admirat-o in toata splendoarea ei. Am vazut rasaritul din balon si am baut sampanie la aterizare. Am simtit ca mi-am imbunatatit considerabil viata cu acest zbor. Sa fii acolo sus, sa vezi lumea in linistea diminetii, cand inca nu incepe agitatia si forfota, sa fii tu cu tine (chiar daca eram vreo 18-20 de oameni in balon) in linistea aceea perfecta, sunt foarte recunoscatoare ca am trait aceasta experienta unica.
Las pozele sa va povesteasca aventura noastra.
Nu pot sa spun decat "MULTUMESC!" A fost o experienta unica, pentru care sunt recunoascatoare.
Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu