Vulcanii Noroiosi - 2015

Ce sa facem noi intr-un an de 1 Mai? Hai sa vedem Vulcanii Noroiosi, ca tot am zis ca mergem, dar nu reusiseram sa ne mobilizam. Asa ca hai la drum. 

Am ajuns destul de devreme (caci am innoptat la Buzau) si asta a fost norocul nostru. Pentru ca spre pranz, cand sa plecam de la Paclele Mari, era ceva de groaza cu masinile, care parcau chiar si pe strada. Pentru ca, din pacate, pe timpul acela, locuri de parcare amenajate nu erau. Sper ca pana astazi sa se mai fi schimbat ceva.  

Asadar, am inceput cu Paclele Mici. Sunt de parere ca daca ar fi un pic mai mediatizata zona, ar atrage tare multi turisti. Bine, ar trebui ca turistii sa aiba si drumuri OK sa ajunga pana acolo, locuri de parcare, cazare, mancare etc. Dar sper ca acum sunt. Locul, intr-adevar, altceva. Zici ca esti pe alta planeta si bolboroseala gazelor este si amuzanta, dar si intriganta in acelasi timp. A trebuit sa stam un pic cu grija pe unda calcam, mai ales copila si trebuie sa recunoastem ca am luat niste namol din acela cu noi, dar asta e, ne-am asumat de cand am pornit la drum. Dupa ce ne-am zbenguit si am mers la toate gurile bolborositoare 😀, ne-am asezat pe scaun si am asteptat sa fie gata ciorba de perisoare la ceaun. Nu exagerez, a fost cea mai buna ciorba de perisoare mancata vreodata de mine. Si oamenii care o serveau, atat de buni si darnici, ca au facut-o si mai buna decat cea mai buna!

Cu burtica satula, hai si la Paclele Mari. Si aici ne-a placut, mai putin, asa cum am zis, aglomeratia. Dar la fel, alta planeta, alt Univers. Ar trebui sa ne apreciem mai mult bogatiile si sa le scoatem in evidenta cat de mult se poate. Turistii vin cu dor de vizitat, de cheltuit bani, de revenit (daca le place atat de tare), de recomandat altor turisti. Hai sa ne promovam si noi tara, ca tare e frumoasa! Va las aici sa vedeti cat de frumos a fost la Vulcanii Noroiosi!









Pentru o iesire de week-end, relativ aproape de Bucuresti, este clar de pus pe lista de vizitat sie xplorat. Foarte faina excursia! Poate o repetam, ca au trecut ceva ani si desi Vulcanii nu ced ca s-au schimbat, zona sper sa fi "inflorit". 

Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu