Gyula - 2018

Am ajuns in Gyula pentru o noapte, in drumul spre Viena. A fost popas de odihna, dar si de distractie.

Am vizitat cetatea si ne-am bucurat de frumusetea canalelor din oras. Si centrul orasului e dragut, au cateva cladiri vechi frumos pastrate (sau poate renovate, dar cu arhitectura originala). 

Copila si sotul au fost la Terme (de fapt, asta i-am si spus copilei cand am plecat de acasa, ca mergem la Terme. I s-a parut ei un pic ciudat ca plecam la 4 dimineata, dar noroc ca nu a pus prea multe intrebari - scopul final al calatoriei, Viena, trebuia sa fie surpriza). S-au balacit si s-au distrat cateva ore bune, timp in care eu am stat in parc, cu o carte in mana si m-am bucurat de liniste. Pana la un moment dat, cand a inceput mare larma si agitatie. Trecea un alai de nunta, iar mireasa, draga de ea, era cocotata, in dreapta soferului, intr-un cap-tractor (cabina aceea mare de la tir) alb complet si frumos decorat cu flori, care claxona atat de tare incat cred ca pentru cateva secunde mi-a pierit auzul. Atata bucurie si atata manifestare a bucuriei evenimentului, de iti era mai mare dragul sa ii privesti. 

Si apoi am admirat turistii (sau poate erau si localnici), care se plimbau cu trasura cu cai. Si apoi am mancat un gulas foarte bun si desigur, inghetata. Cred ca putem sa ne facem degustatori de inghetata, caci copila mea, in unele calatorii, mananca cate 4-5 inghetate "sudate", atat de tare ii place acest deliciu savuros. 



Cam asta a fost vizita la Gyula, un orasel linistit, perfect pentru o noapte de tranzit, insa nu numai atat. Are de oferit lucruri interesante, trebuie sa ai mintea deschisa sa vrei sa la gasesti si experimentezi. 

Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu