Suntem in Durres, seara. Ne uitam pe prognoza si aflam ca a doua zi ploua. Nu prea iti vine sa stai in camera suparat sa vezi plaja plouata. Asa ca ne ducem la receptie si intrebam concierge-ul (caci, da, aveam si asa ceva 😁) ce putem face a doua zi. Ne zice bucuros ca trebuie sa mergem sa vedem Kruje - sit Unesco, castel, bazar, munte, tare frumos, la doar o ora distanta cu masina. Multumim frumos de recomandare, ne trezim a doua zi dimineata si dusi am fost.
Pe drum, multa - tare multa - extrem de multa politie. Zicem noi: "O avea vreo legatura cu aderarea la UE, desi cand am fost la Tirana parca nu am vazut atata politie. Eh, poate nu am fost noi atenti!". Mai mergem ce mai mergem, pe masura ce ne apropiam de minunatul Kruje, echipajele de politie se transforma in grupuri de mascati, cu arme cam infricosatoare si cu tehnica militara serioasa. Eu, cam speriata, ii zic "soferului" sa faca stanga-mprejur si hai inapoi la cazare. Prea era suspect. Si zic "Noi nu stim limba, oamenii astia or vorbi sau nu engleza, masina cu numere de Romania, copila mica, prea multi mascati, lasa-l incolo de sit Unesco, mai vedem noi altele, mi-e cam teama, deja se transforma in groaza, ia de volan, hai inapoi!". Dar ai cu cine? "Lasa, draga, ca nu are ce sa se intample. Stii ca pe aici oamenii astia mai fac si afaceri nu tocmai curate si poate isi iau ei masuri de siguranta mai riguroase....".
Mda, nu m-a convins, dar cum volanul era la el, ma supun. Mai trecem pe langa cateva grupuri de "testoase" si ajungem cu bine la Kruje. Intr-adevar, domnul concierge a avut dreptate. Frumos tare. Muzeul Național „Gjergj Kastrioti Skënderbeu”, vechiul bazar, Castelul. Toate sunt spectaculoase si merita pe deplin toata atentia vizitatorilor.
 |
|
 |
|
 |
|
Cand am terminat cu vizitatul, ne plimbam pe stradute. Si am simtit miros de paine calda. Mi-a amintit de vremea cand eram mica, in satul bunicilor, si ma trimiteau ai mei la brutaria din sat sa cumpar paine. Cum mirosea painica scoasa din cuptor, e una din cele mai dragi amintiri ale copilariei mele. Si atat de vie a fost cand am simtit mirosul, incat nu am putut sa ma abtin si m-am dus sa cer minunata paine. Ca sa ajung acolo si sa imi spuna ca ei sunt brutarie, dar nu vand, fac pentru diversi comercianti din zona si nu au cum sa imi dea paine. "Nu, nu, nu, nu exista asa ceva!!! Trebuie sa gust o bucatica mica de painica! 😔". Cred ca am avut cea mai trista fata dintre toate fetele triste, caci in secunda imediat urmatoarea aveam in mana cea mai buna paine din lume - o paine din aceea rotunda, cat roata carului, cum se spune, care mirosea divin si avea un gust absolut minunat. Ne-am asezat pe trotuar si am savurat hrana pentru trup si suflet si i-am multumit de o mie de ori doamnei care a fost atat de buna cu noi.
Si apoi ne-am pornit inapoi spre Durres. Aceiasi mascati, aceleasi arme, dar parca acum mi se pareau si mai multi. Chiar la intrare in Durres, un politist face semn sa oprim. Deja cred ca daca ma intreba cum ma cheama, nu as fi stiut sa ii spun. Se pare ca oprea pe cel din spatele nostru, nu pe noi, ca ne-a facut semn sa mergem mai departe. Si asta facem si ajungem la hotel. Si cand intram in hotel, vedem la televizor mare titlu "BREAKING NEWS", dar apoi in limba lor. Il intrebam pe prea-amabilul concierge ce se intampla, ca sa aflam ca dimineata fusese asasinat un om important din cadrul Bancii Nationale, iar autorii s-au ascuns chiar in muntii de la Kruje. Asa se explica toata desfasurarea de forte, asadar. Recunosc ca mi s-au inmuiat un pic genunchii, pentru ca mintea mea a inceput sa produca imediat tot felul de scenarii care de care mai scary. Dar ne-am linistit, ne-am dus sa ne mancam pestele comandat de dimineata si vorba aceea "totul e bine, cand se termina cu bine".
Si s-a terminat cu bine si excursia in Albania, desi a doua zi dimineata, plecand spre Muntenegru, tot am mai resimtit un pic "efectele" evenimentului din ajun, caci nu prinsesera faptasii si inchisesera granitele, iar controalele erau extrem de minutioase. Dar eu, cetatean UE, mi-am cerut drepturile si dupa vreo 2 ore de asteptare, m-am revoltat si am pus piciorul in prag, ca "nu se poate asa ceva, avem copil mic in masina, avem drepturi si cerem explicatii". Cred ca si in ziua de astazi rad oamenii aia de mine, de cat de hotarata m-am dus eu sa le cer sa ne lase sa trecem granita, dar am obtinut ce am vrut si am trecut. Si ne-am pornit spre urmatoarea destinatie, despre care va voi povesti in urmatoarea postare.
Pana data viitoare, calatorii minunate si experiente de neuitat sa aveti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu